Nu știu de voi, dar eu una am auzit destul de des, mai ales pe la 11-12 ani, când încă mă jucam cu figurine și păpușele mici. Auzeam de la părinți sau bunici replici de genul:
„Dar tu mai ești copilă să te joci cu astea?”
sau
„Nu poți să faci ceva mai bun cu timpul tău?”
Și, sincer, o parte din mine le dădea dreptate atunci. Poate că și acum, uneori, le mai dau dreptate.
Dar adevărul e că oamenii mari nu știu mereu câte bătălii ducem noi în cap și cât de mult ne apasă lucrurile invizibile.
Ei nu înțeleg că, uneori, tot ce avem nevoie e un moment de respiro. Și pentru mine, joaca a însemnat exact asta.
Avem impresia că joaca e pentru copii, iar noi, la 15, 16 sau 17 ani, „n-ar trebui” să mai avem nevoie de ea.
Dar, dacă mă întrebați pe mine, cred că acum avem mai multă nevoie de joacă decât atunci când eram mici.
Cum arată joaca la adolescenți
Pentru mine, joaca a însemnat să mă refugiez în jocurile de pe calculator sau de pe telefon.
Știu, poate nu sunt cele mai sănătoase, dar în momentele grele mă ajutau să pun lumea reală pe pauză.
Și da, am fost certată de părinți pentru asta: că pierd timpul, că nu ies afară, că nu fac „lucruri utile”.
Dar ei nu înțelegeau un lucru: uneori lumea virtuală mă făcea să mă simt de o mie de ori mai bine decât lumea reală.
Și poate nu sunt singura. Poate și tu ai simțit că oamenii din jurul tău nu te văd pentru cine ești cu adevărat, că nu te apreciază deloc, că nu îți recunosc valoarea.
Și atunci, unde să fugi? Te refugiezi acolo unde găsești liniște: în joacă.
De ce ne ajută joaca?
Joaca are un rol mai mare decât credem.
- Ne eliberează de stres și overthinking. E ca un buton de „mute” pentru lumea din jur.
- Ne reconectează cu copilul din noi. Ăla care râdea fără griji, care nu știa ce e anxietatea sau prejudecățile.
- Ne întărește legăturile cu ceilalți. Râsul și distracția sunt lipici pentru prietenii adevărate.
- Aprinde lumina din noi. Optimismul și energia bună sunt ca o mică lumânare într-o cameră întunecată. Chiar dacă e mică, face diferența.
Cum să aduci joaca în viața ta
Joaca nu trebuie să însemne neapărat să te ascunzi în jocuri pe telefon sau calculator. Poate să fie și reală.
- Propune jocuri simple prietenilor tăi. Nu e copilăresc, e terapeutic.
- Permite-ți să faci lucruri trăsnite fără frică de judecată.
- Lasă telefonul jos din când în când și creează amintiri reale. Vacanțele trec repede când toată ziua ești pe ecran.
- Bucură-te de lucrurile mici: alergat prin ploaie, glume tâmpite cu prietenii, desenat prostioare. Toate contează.
Gând de lumină
Joaca nu e o dovadă de imaturitate, ci una de sănătate emoțională. Să râzi, să te joci, să fii vulnerabil, să fii vulnerabilă și să te bucuri de lucrurile mici – astea sunt uneori cele mai puternice forme de terapie.
Atunci când viața pare grea, amintește-ți: e ok să mai fii copil. Copilul din tine știe cum să aducă lumină acolo unde pare că e doar întuneric.
Sunt Marina, o adolescentă sinceră, de 15 ani, care e aici lângă tine, are încredere în tine și te susține. Nu uita: nu ești singur.

